Matematica se descoperă încetul cu încetul. La început o foloseşti dintr-o necesitate şi abia mai târziu intri sub impulsul pasiunii. Talentul şi munca te ajută să înaintezi cu răbdare pe drumul lung spre înţelegerea tainelor ce s-au explicat cu ajutorul matematicii.
Gauss spune că „Matematica este regina ştiinţelor”. Şi aceasta pentru că matematica înseamnă organizare, ceea ce stă la baza a tot ce evoluează, a tot ce rezistă în timp.
Matematica înseamnă nemărginire. Şi dacă eşti deschis să descoperi adevărul din tine, adevărul din jurul tău, dar în acelaşi timp şi adevărul din matematică, vei fi surprins să vezi că matematica este un alt fel de a vorbi despre Dumnezeu.
Prin toate din jur Îl descoperi pe Dumnezeu, deci şi prin matematică. M-am gândit astfel la un nou mod de abordare a algebrei. 
Iată un prim exemplu: stabilirea unei legături între timp, dreapta reală şi nemurire. Dacă ar fi „să vedem” timpul ca o variabilă deplasându-se pe dreapta reală de la -∞ la +∞, putem spune că vorbim de timpul dumnezeirii , pentru că numai Dumnezeu nu are nici început şi nici sfârşit. El este veşnic şi reprezintă infinitul. Dacă „vedem” timpul deplasându-se numai pe o semidreaptă de pe axa reală, de la un număr real spre +∞, putem spune că vorbim despre timpul sufletului, adică de la momentul zero al creaţiei sufletului (zămislirea), trecând prin moarte şi până la nemurire, la infinit. Iar dacă „vedem” doar de-a lungul unui segment de pe axa reală, putem spune că acesta este timpul materiei, pentru că doar materia are şi început şi sfârşit, ea are un timp limitat de existenţă, nu este veşnică, nu este nemuritoare. (Am spus „vedem” cu sensul de a găsi cu ochii minţii o asemănare între dreapta reală, ca noţiune teoretică, timpul, care se scurge de-a lungul ei şi nemurirea, privită din toate unghiurile.)
Un alt exemplu: tabla de adevăr a propoziţiei p→q. În accepţiunea mea Adevărul (A) corespunde lui Dumnezeu, Binelui Suprem, iar Falsul(F) corespunde diavolului, răului. Astfel:
Ÿ implicaţia A→A este adevărată, adică este adevărat că din Dumnezeu iese numai ceva bun; chiar şi oamenii au fost buni la început, însă au avut libertatea de a alege între a asculta pe Dumnezeu sau a asculta de diavol.
Ÿ implicaţia A→F este falsă, adică nu se poate ca din Dumnezeu să iasă ceva rău, iar dacă există răul acesta a apărut din neascultarea de Dumnezeu, din mândrie, din egoism, toate fiind posibile datorită libertăţii pe care ne-a dat-o însuşi Dumnezeu.
Ÿ implicaţia F→A este adevărată, adică se poate ca din ceva rău, diabolic, să iasă ceva bun, prin întoarcerea la Dumnezeu, prin renunţarea la diavol, prin smerenie, prin recunoaşterea nimicniciei noastre şi a neputinţei de a face ceva fără putere de Sus.
Ÿ Implicaţia F→F este adevărată, adică este adevărat că din diavol se poate să iasă ceva periculos, ceva diabolic, numai dacă acceptăm să rămânem sub influenţa răului.
Prin aceste exemple se pune în evidenţă strânsa legătură dintre matematică şi realitate şi astfel se dovedeşte, odată în plus, utilitatea matematicii ca ştiinţă în viaţa omului.
